Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

miercuri, 25 aprilie 2012

Poveste in 3 imagini, din Baile Herculane

Gara din Băile Herculane. Undeva prin secolul XIX. La capătul treptelor ce coboară spre șosea, un domn își aranjează pălăria și privește spre caleașca trasă de doi cai, care îl așteaptă la baza scării. După un timp, se urcă în eleganta trăsură și înainte de a-i spune vizitiului unde să-l ducă, privește spre frumoasa construcție din care tocmai ieșise și se gândi "Dacă așa de chipeșă arată gara, oare cum va fi stațiunea? Am venit aici știind că e cea mai frumoasă din Europa. Să vedem ce ne așteaptă!".

gara baile herculane alb negru

Vizitiul l-a lăsat undeva în apropierea Cazinoului. "Ce clădire extraordinară!", exclamase domnul din caleașcă, când trecuse prin dreptul casei de jocuri de noroc. Birjarul, sesizând oportunitatea, s-a oferit să se întoarcă peste câteva ore și să-l conducă aici, când distracția va fi în toi. Clientul i-a răspuns că e o propunere bună, dar azi are planificată o vizită la Elisabeta și, la întoarcere, va fi prea extenuat pentru a face o impresie bună la masa de joc. Căruțașul a zâmbit, gândindu-se că domnul cu pălărie urma să aibă parte de un "Bun Venit" călduros, în brațele unei domnițe. Clientul său, însă, privea spre culmea împădurită de deasupra, unde îl aștepta Elisabeta, care nu era o domniță.

Ajuns în încăperea rezervată lui, domnul din povestea noastră a cuprins odaia cu privirile și s-a declarat mulțumit: un candelabru șic, o masă cu patru scaune în jurul căreia deja își închipuia adunați noii prieteni pe care avea, cu siguranță, să-i cunoască în Herculane, florile așezate cuminți în mai multe vaze, care dădeau camerei o prospețime după care tânjea în urma îndelungilor ore de călătorie, două oglinzi înalte, în care-și privi statura și unde își dăduse seama că nu se poate prezenta în fața Elisabetei în actuala condiție și un paravan, în spatele căruia fugise imediat să se schimbe, ca să fie apt pentru întâlnirea programată.

camera baile herculane alb negru

La ora stabilită, un ghid s-a prezentat la ușa domnului și, împreună, au pornit prin stațiune. După câteva minute, au lăsat în urmă civilizația și au pătruns în pădurea răcoroasă. Au început să urce pe cărări, însoțiți doar de propriile gâfâieli datorate efortului și de cântecele suave ale păsărelelor. După vreo oră, ghidul i-a zâmbit larg tovarășului său de drum și i-a spus "Iat-o pe Elisabeta!". Domnul nostru a rămas mut de uimire, iar în fața unei asemenea reacții, călăuza l-a mai întrebat doar atât "Este așa cum vă așteptaserăți să fie?". Celălalt bărbat d-abia a putut să bânguie de emoție: "E mai mult decât îmi închipuiam".

Ghidul s-a retras, lăsându-l pe  vizitator să se bucure, din plin, de Elisabeta. De Foișorul Elisabeta și de minunatele panorame care se deschideau de acolo: spre cea mai frumoasă stațiune din Europa și spre falnicii Godeanu și Retezat.  

Foișorul Roșu, fostul Elisabeta
foisorul rosu elisabeta alb negru baile herculane

Înapoi în viitor

...asta e povestea care ni s-a derulat prin fața ochilor când priveam cele 3 imagini de mai sus, despre care amintisem AICI. A fost o reală încântare să privim spre trecut, spre vremurile glorioase ale Băilor Herculane, când nu era o stațiune mai încântătoare în toată Europa! Ne-a părut, însă, rău când ne-am dat seama că din acele timpuri nu au mai rămas decât, poate, aceste fotografii care să stea drept mărturie de cât de faină era viața aici. Mare, mare păcat!
____________________________________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI

4 comentarii:

  1. Foarte frumoasa povestea! Incepeti sa imi faceti pofta sa mai merg la Herculane, si chiar o sa o fac cu prima ocazie. De fapt chiar asta am in plan cand ajung in tara, sa merg intr-o vacanta la Orsova- Cazanele Dunarii-Herculane cum am fost si in 2008. Tare mi-a placut :).

    RăspundețiȘtergere
  2. ooo...ne bucuram tare mult ca ti-a placut povestea. Ne straduim ca fiecare sa fie deosebita, iar daca am reusit sa-ti facem pofta de Herculane, atunci am realizat mult mai mult decat o poveste frumoasa. Speram sa-ti placa zona mult mai mult ca in 2008

    RăspundețiȘtergere
  3. nu-mi place Herculane in mod deosebit dar in combinatie cu Orsova si Cazanele Dunarii maine as pleca acolo!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Zona aia e deosebita, intradevar! Si noi, chiar azi am pleca acolo, daca s-ar putea...

    RăspundețiȘtergere