Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 20 aprilie 2012

La adapost, in Biserica Romano-Catolica din Baile Herculane

În casa unei divinități, te simți în siguranță indiferent că e biserică, sinagogă, moschee sau templu. Nici Biserica Romano-Catolică din Băile Herculane nu face excepție. Ea ne-a oferit protecția de care aveam nevoie, după ce ne-a prins apriga ploaie de care am povestit AICI.

interior biserica romano catolica baile herculane

Ne-am simțit ca niște intruși, atunci când am dat năvală în lăcașul de cult. Eram uzi și disperați să găsim un adăpost. În Sâmbăta Mare, la 11 dimineața, biserica era deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. Am răsuflat ușurați, mulțumiți că nu am deranjat pe nimeni din rugăciune. Ne-am așezat pe o bancă, chiar în stânga intrării, și am început să explorăm cu privirile incinta. În același timp, simțeam cum ne încălzim, cum hainele încep să ni se usuce și cum liniștea ne cuprinde... 

Biserica a luat ființă în 1838, după cum ne informează data inscripționată, cum altfel decât cu cifre romane, pe placa de deasupra intrării (MDCCCXXXVIII)
interior biserica romano catolica baile herculane

statuie biserica romano catolica baile herculane

statuie iisus biserica romano catolica baile herculane

Spre deosebire de suratele ei în ale cultului catolic, biserica aceasta nu era rece, neprimitoare, întunecată. Deși suntem ortodocși, am simțit că ne-a primit în sânul ei cu o doză mare de căldură (sau eram noi prea udați încât ne mulțumeam și cu puțin), cu aceeași deschidere oferită și enoriașilor săi obișnuiți.

Crucifixul din stânga Bisericii. În Piața Hercules nr. 5
detaliu crucifix biserica romano catolica baile herculane

detaliu crucifix biserica romano catolica baile herculane

crucifix biserica romano catolica baile herculane

Nu am zăbovit înăuntru decât câteva minute, dar și în acest scurt răgaz putem spune că ne-am simțit foarte bine, în siguranță, la adăpost de orice rău din lumea exterioară. Unul din rele (în cazul nostru: ploaia), când a văzut unde ne-am refugiat, a renunțat să ne mai sâcâie și s-a dat, umilă, la o parte, lăsându-ne să ne bucurăm de vacanță. Doar pentru puțin timp, însă, căci atunci când și-a dat seama că suntem din nou la "mâna" ei și că ne-am pus pe pozat centrul stațiunii (Piața Hercules), a pornit din nou să ne deranjeze, forțându-ne s-o zbughim spre stația de maxi-taxi (care are acoperiș), de unde, într-un final, ne-am urcat în mijlocul de transport și ne-am îndreptat spre pensiune.

Imagine imortalizată din fața intrării în Biserică. Asta e Piața Hercules și, în centrul ei, stă demn chiar Hercule
centru baile herculane vedere de la biserica catolica

Cât de frumoasă este biserica și din exterior, vezi AICI

____________________________________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI

4 comentarii:

  1. Foarte faina! O stiu, am vazut-o dar nu am intrat in ea.

    Mie in general (si eu ortodoxa fiind) mi se par bisericile catolice mult mai luminoase, mai spatioase mai albe...mai prietenoase, ca sa spun asa. E drept, nu toate...sunt destule si reci si intunecoase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si noua ne plac mai mult bisericile catolice. Mai spatioase sunt aproape toate, dar majoritatea nu lasa sa intre in interior decat putina lumina (dar compenseaza prin vitraliile frumoase), ceea ce le da un aer mai sumbru. Dar asta le face atat de frumoase si ne determina sa intram in ele, de cate ori avem ocazia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah.. nu am mai fost prin Herculane de prea mult timp! Ultima data cred ca am fost pe acolo acum 10 ani. Cand inca locuiam in Valea Jiului mergeam des. Acum parca e atat de departe..

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate, acum 10 ani, credem ca statiunea arata mult mai bine. Daca vei reveni, s-ar putea sa fii dezamagita sau...nu. Chiar daca e departe (aproximativ 5 ore, cu trenul din Bucuresti), pana la urma, numai una e Baile Herculane! Si chiar daca nu arata foarte ok, are ceva care atrage si te determina sa n-o uiti niciodata;)

    RăspundețiȘtergere