Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 26 martie 2012

Diham-Busteni, via Poiana Costilei

Pe 11 martie 2012, după o sâmbătă plină de dragoste de munte, a venit și duminica, parcă mai frumoasă și mai călduroasă decât precedenta zi. Am plecat de la cabana Diham la 10 dimineața, privind pentru ultima oară spre absolut superbii munți Bucegi. Am pornit pe traseul marcat cu punct roșu, pentru a ajunge, după 50 de minute, la Pichetul Roșu (1445 m). Până aici, nimic necunoscut pentru noi. Mai parcusesem cărarea, în urmă cu un an - uite AICI. Dar, de aici încolo, ne aștepta necunoscutul...

De la Poiana Coștilei la Bușteni

Era a doua oară când ajungeam la Pichetul Roșu și nu vroiam să ajungem la Bușteni pe același drum pe care-l cunoșteam, adică pe la Cabana Poiana Izvoarelor și Gura Diham. Așa că am pornit înainte, pe triunghi roșu, convinși fiind (conform notației de pe indicator) că vom ajunge în oraș, în 2 ore. Hai, ± câteva minute - că zăpadă era din plin și drumul era, clar, mai dificil decât vara.

Și iată-ne afundându-ne picioarele în ditamai omătul, încercând să nu ne abatem prea mult de la mica potecă făurită de alți curajoși care trecuseră pe acolo, înaintea noastră. Peisajul era Superb (am pus "S" mare, că merită!), de un alb imaculat, cu copaci îngreunați de povara iernii care pe munte nu pleacă în martie, cu o cărare care d-abia răzbea să se întrevadă și cu câțiva bolovani (îi vezi în poze) "aruncați" cine știe de cine, pe marginea drumului. După 1 oră și jumătate eram deja fericiți că mai avem doar aproximativ jumătate de oră și scăpăm de zăpada care deja ne intrase prin încălțăminte și de un traseu, care deși iarna este frumos, vara putea să te plictisească, fiind lung și lipsit de spectaculozitate. Pe deasupra, fusese condimentat de niște pante destul de abrupte (pe care n-am înțeles de ce trebuia să le urcăm, când noi intenționam să coborâm spre oraș).

Pe aici trecea cărarea!





Bolovanii de care ziceam...


D-abia plecasem de la cabana Diham







Ei bine, dar după 1 h și 30 min, după cum spuneam, dăm de niște indicatoare și inima deja începuse să ne tresalte gândidu-ne că nu ne mai desparte mult de civilizație. Până aici, nu ne întâlnisem decât cu un grup de câțiva tineri, care urcau, în rest fusesem singuri. Noi și cu natura rece.

Prima dată am văzut indicatorul spre cabana Omu, prin Valea Cerbului (4-4h30' - interzis din 1 noiembrie până pe 30 aprilie, din cauza pericolului de avalanșe). Apoi, am văzut ceva ce nu ne-a plăcut deloc. Chiar deloc. Până în Bușteni mai aveam între 1h 30' și 2h! Deci, indicatorul de la Pichetul Roșu ne "mințise" că tot traseul până-n Bușteni e de 2 ore, când noi, de fapt, nu "înaintasem" deloc. Încă 2 ore mai aveam de răzbit prin zăpadă!

Asta e, nu am avut încotro, am pornit din nou, gândindu-ne că o să ne mai treacă din frustrare când vom ajunge în Poiana Coștilei. Până acolo, am dat de un alt indicator care vara ne-ar fi băgat în toți sperieții (Atenție, la stână - câini răi). De la bifurcația care ne-a arătat că mai aveam mult până-n oraș, în doar 5 minute, am ajuns în Poiana Coștilei. Adică la 1310 m. Până dădeam de asfalt și oameni, mai aveam de coborât 425 m. Dar ce bine ar fi fost să avem doar de coborât!

Asta-i Poiana Coștilei
Poiana Costilei

Poiana Costilei iarna

Poiana Costilei iarna Bucegi

În poiană, am încercat să dibuim releul de pe vârful Coștila (că doar nu degeaba avea numele ăsta,nu?), dar oricât ne-am învârtit, nu l-am văzut! Și asta nu pentru că era ceață, ci pentru că poiana e băgată așa de bine sub munte, că nu poți vedea decât o creastă mai mititică, nu ditamai Coștila, de la 2498 m! Așa că încă o dezamăgire s-a adăugat pe ziua aceea.


De aici, am mai fost nevoiți să urcăm două pante (prima - mai ușoară, o vezi în imaginea următoare), a doua fiind de-a dreptul criminală, unde bețele de trekking nu prea ne-au mai fost de ajutor, urcatul în patru labe fiind mai eficient:D După secțiunea asta mai nasoală, drumul a șerpuit înainte, drept, apoi a început să coboare destul de vertiginos (ne-am bucurat că nu trebuie să urcăm pe acolo:P), ca înainte cu câteva minute să ajungem la Căminul Alpin (care e în Bușteni și-l vezi în cea de-a doua poză de mai jos), să dăm de gheață și să fim recunoscători bețelor de trekking că-s cu noi și ne susțin.


caminul alpin Busteni

Când am dat de asfalt, am respirat ușurați și ne-am uitat la ceas. De la bifurcația care ne spulberase speranțele, până la Căminul Alpin, făcusem 1 h și 50 minute, de la Pichetul Roșu - 3 h 20 min și de la cabana Diham - 4 h 10 min. Oho, făcusem ceva! Deci...meritam o recompensă, așa că am dat fuguța la un restaurant (Caraiman - are mâncare bună, dar și prețuri pe măsură) și am băgat în noi cât să punem la loc ce dădusem jos pe munte:D

_______________________________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI