Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

marți, 7 februarie 2012

Manastirea Dervent 2.0 si surpriza din toaleta

E situată departe de civilizație. Ai crede că viața monahală își urmează cursul neschimbat, ignorantă la noile cuceriri ale societății. Și, totuși, mănăstirea Dervent e dovada clară că nici Biserica nu mai e ce-a fost și îți rezervă surprize, nu tocmai plăcute, unde te aștepți mai puțin.


Pe DN 3, vis-a-vis de intrarea spre satul Galița, într-o câmpie întinsă mărginită de Dunărea cea Albastră și, mai nou, înghețată, găsim mănăstirea. În fața ei, există o parcare care, într-un noiembrie în care am poposit aici, nu mai era decât o mașină. A unor localnici. Noi eram singurii străini care cutezaseră să pătrundă în lăcașul Domnului. 



De afară, dar și din curte, privind la clădirile care compun așezământul monahal, ai crede că Derventul e un castel cochet, cu o grădină îngrijită de nu știi câți grădinari. Coloritul vesel, arhitectura cu dichis, decorul, trandafirii și pisicile din curte... Totul, într-o armonie divină. Apoi, nevoile fiziologice ne-au obligat să vizităm și toaleta. 

Ionuț, norocos (o să vezi de ce:D) și-a văzut de treaba lui...în tihnă. Eu (n.r. Anda), după ce am ieșit din wc-ul de tip turcesc, m-am dus să-mi spăl mâinile, la chiuvetă. Inspirația de moment m-a făcut să privesc în aceasta, înainte să-mi întind mâinile sub jetul de apă. În chiuvetă, stătea bine-mersi un ditamai...păianjenul. Am renunțat să mă clătesc (probabil ai fi făcut la fel), dar am luat aparatul foto pentru a surprinde surpriza din baie. Acum, când privesc imaginile de mai jos, mă înfior mai rău decât atunci. Un grăsan de arahnid, cu brațele așa "vânjoase" și "păroase" nu era tocmai "gazda" care presupuneam să mă întâmpine la o mănăstire.




Ca să-mi mai revin din șoc, am urmat indicatorul "IZVOR", parcurgând o cărare despre care oamenii locului vorbesc foarte frumos:
Este uşor de parcurs de oricine având doar 250 m, căci, ca şi viaţa omului nu e prea lungă. Iar nucii cei bătrâni ce încadrează drumul ne umbresc la fel cum pronia (n.r.dumnezeire, forță divină) ne umbreşte calea vieţii cu milostivirea Ei. Dar odată ajuns la jumătatea căii, te întâmpină şi cealaltă imagine, a vieţii pământeşti - aleea devine şerpuitoare şi-l lasă pe călător descoperit în faţa căldurii de foc a soarelui ce străluceşte cu putere, rândurile de nuci ne mai însoţind cărarea; parcă ar fi unul din momentele în care Dumnezeu ne lasă să vedem cât de neputincioşi suntem.
Însă spre bucuria "călătorului ce a parcurs pe Calea vieţii", părăsirea aceasta nu este veşnică, căci în faţa ochilor săi apare o construcţie mică din piatră, în stilul vechi al arhitecturii dobrogene. De departe se vede a fi o mică bisericuţă, implantată mai bine de jumătate în coasta unui deal. (sursa: dervent.ro)
Aici este Izvorul Tămăduirii și, după cum îi spune și numele, are puteri vindecătoare. Pe lângă acesta, mănăstirea mai atrage credincioșii prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și Sfintele Cruci - niște pietre despre care se spune că ar crește singure din pământ. Sună cunoscut? Dacă nu, aruncă o privire AICI.

Și acum să revelăm și celălalt mister al poveștii de astăzi. Căutând informații despre această mănăstire, am dat chiar de site-ul oficial, dervent.ro. Nimic deosebit până aici, multe sălașuri binecuvântate de Dumnezeu beneficiind de acest tip de promovare. Dar când am văzut că website-ul:
  • este monitorizat de trafic.ro
  • are opțiunea trimiterii de felicitări virtuale (evident, cu subiect sfânt)
  • pune la dispoziție bannere gif și flash pe care credincioșii le pot folosi pentru a propovădui cuvântul Domnului
  • dispune de formular de contact (cu cod anti-spam),
  • e-mail (manastirea_dervent2003@yahoo.com),
  • hartă cu poziția exactă (tot via Google Earth), 
  • newsletter
  • dă posibilitatea descărcării formularului de redirecționare a 2% din impozitul pe venit spre mănăstire,
atunci ne-a fost cât se poate de clar că Biserica a trecut la un alt nivel. Unde spiritualitatea se numără în pixeli și vizitatori unici. Apoi, am aflat că în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis și Durostorum, localizare care corespunde cu poziția Derventului, este consemnată cea mai veche vatră monahală din România! Deși primele mărturii istorice sigure plasează înființarea acestui așezământ undeva la începutul secolului al IX-lea, nu putem să nu ne gândim că ne-am recules (și, să nu uităm, un pic speriat) la, probabil, primare așezare mănăstirească din țară! 

În lumina noilor descoperiri, putem înțelege zelul web-designerului de a face din Dervent un portal Web 2.0. Așteptăm pagina de Facebook;)

image name image name image name image name
image name image name image name image name
image name image name image name image name
image name image name image name
Legendă: foto 1+2 - Biserica mănăstirii; foto 7+8 - Izvorul Tămăduirii; foto 9 - una din Sfintele Cruci; foto 10 - Sfântul Andrei vestind Sfânta Evanghelie în Dobrogea; foto 11+12 - nu numai păianjeni viețuiesc aici; foto 15 - poarta de intrare în mănăstire

Vedere din satelit, via Google Earth

_______________________________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI

6 comentarii:

  1. Foarte frumoase fotografii si faza cu manastirea si internetul supertare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne bucuram ca ti-au placut. Deci, nu te-a speriat paianjenul;))

    RăspundețiȘtergere
  3. Paianjenul a fost deliciul povestii "cu bratele vanjoase si paroase" asa ca descrierea ta m-a amuzat nu m-a speriat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hahaha... atunci e bine. Nu vreau sa-i sperii pe prietenii cititori. E de-ajuns sa ma infor eu cand imi aduc aminte sau cand ma uit la poze. Tinem legatura, Emma. Multzam de aprecieri;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Am vizitat si revizitat azi Dobrogea cu ajutorul blogului tau, pentru ca trebuie sa vad ce mai vizitez in Dobrogea, prin unele locuri am fost, am dat aici in acest articol de "Scythiei Minor, între Tomis și Durostorum".??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Mihaela,

      Sunt chiar mai multe locuri de vazut in Dobrogea decat am apucat sa depan la bord, dar poate le vei descoperi intamplator si cu atat bucuria va fi mai mare :)

      In alta ordine de idei, Tomis este numele antic al Constantei, iar Durostorum este Silistra, din Bulgaria. Iar Sciția Mică (în latină Scythia Minor) este teritoriul sub care a fost cunoscut în antichitate actualul teritoriu al Dobrogei și Cadrilaterului :)

      Ștergere