Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 4 februarie 2012

De la Cota 2000 la Piatra Arsa: Tot inainte prin Bucegi

Dragă călătorule,

Acum o săptămână, îți povesteam AICI cum ne așteptam ca în noiembrie, anul trecut, să înfruntăm o vreme capricioasă în Munții Bucegi. Marea noastră surpriză a fost să ne trezim cu soarele-n ochi și cu 15 grade încălzindu-ne serios. Ajunsesem la cota 2000 și povestea noastră se terminase acolo. Dar, suntem siguri că ești curios/oasă să afli ce am făcut apoi. Că de planuri mărețe nu ducem niciodată lipsă!

Ei bine, am pornit, pe bandă galbenă, spre Cabana Piatra Arsă. Am urcat 103 m până pe Vârful Furnica, apoi ne-am oprit. În fața noastră se întindea tot platoul Bucegi. Ahhhh... Mirific!


Vremea foarte faină ne-a deschis o perspectivă absolut extraordinară. Până la Vârful Coștila, cu Caraimanul în dreapta, cu Babele și Piatra Arsă așezate la poalele sale. Cum să nu iubești muntele în momentele astea? De fapt, nu ai cum să nu te îndrăgostești de el, oricând, chiar și când te supără cu vremea...

Valea Prahovei


Ca să fim în totalitate sinceri, ne-am mai oprit din două motive. 1-ca să privim pietrele faimoase care compun nume de fete și băieți, din dreapta vârfului Furnica (s-au apucat unii, cândva, să aranjeze pietrele de aici în așa fel încât să formeze nume sau i-a făcut vreunul o declarație de dragoste iubitei, nu se știe exact, cert e că acum e un fel de tradiție să-ți scrii numele. Un înlocuitor al scrijelitului pe copaci. Pentru "pantofari"). 2-pentru că, la picioarele noastre, se întindea un grohotiș amenințător. Porțiunea cea mai dificilă pe care ești nevoit/ă s-o străbați până la Piatra Arsă.



Așadar, de la vârful Furnica, traseul o ia vertiginos în jos (ne gândeam, cu groază, cum e să urci pe aici), printre pietre, cărări minuscule în toate părțile, pământ. Un grohotiș veritabil. Dacă ne gândim bine, parcă e mai bine să urci, agățându-te de ce poți, decât să cobori și picioarele să ți-o ia înainte.

Panta din spate e aia cu grohotișul


Am scăpat teferi, nu-ți face griji:D Cum am coborât, ne-am întâlnit cu un...câine. Negru și foarte simpatic. S-a fâțâit pe lângă noi o vreme. Știam ce vrea, dar ne prefăceam că nu înțelegem. Of, dar nu avem inimă de gheață. Am scos niște sandwich-uri uitate cu o zi înainte în rucsac și i le-am oferit. Le-a înfulecat imediat! Și noi i-am imortalizat festinul.



După ce am supraviețuit grohotișului diabolic, am continuat pe drumul care se întinde, liniștit, în față. La un moment dat, în dreapta, am zărit...stadionul. Da, la peste 2000 de m! Fără tribune sau tabelă de marcaj, fiind folosit, cu precădere, în atletism. Acum, gândește-te că o alergătură la asemenea altitudine, unde aerul e mai rarefiat, te obosește imediat. Ce antrenamente pe cinste se fac aici! 




Cu vreo 10 minute înainte să ajungem la Piatra Arsă, am pătruns în "marea" de jnepeni. O încântare verde și țepoasă. Cărarea și-a făcut loc prin această rezervație, numai ea știe cum, dar foarte bine a făcut! Senzația pe care o ai atunci când ești înconjurat de jnepeni, care te însoțesc până la destinație, se aseamănă cu cea pe care o au vedetele atunci când pășesc pe covorul roșu, doar că asta cu arbuștii e mult mai mișto!







Așa arată un jneapăn de aproape 


Pe la mijlocul cărării printre jnepeni, am dat de un indicator spre Poiana Stânii. Până acolo se face 1 oră jumătate - 2 ore vara, iarna parcurgerea traseului fiind interzisă. După aproximativ o oră de când am plecat de la cota 2000, am ajuns la cabana Piatra Arsă. Aici, am dat de un alt câine. Ăsta nu era așa de simpatic ca celălalt, ba era de-a dreptul fioros. N-am mai avut ce să-i dăm de papa (vroiam să-l mituim ca să nu aibă de gând să ne înhațe), așa că ne-am grăbit să ne continuăm drumul. În ultima imagine din acest episod vei vedea de unde începe "autostrada jnepenilor". Ea ne-a fost călăuză până aproape de Babe. Putea să ne conducă chiar până la ele, dacă nu ne-am fi abătut de la traseul dinainte stabilit. Nu am greșit drumul, am luat-o înadins spre una dintre cele mai periculoase poteci de munte pe care am fost vreodată!

Fioros, nu-i așa?


Cabana Piatra Arsă




Priveliște de la Piatra Arsă 




Cotind prin dreapta cabanei Piatra Arsă, se intră într-o nouă secțiune de jnepeni 



VA URMA

CONTINUAREA...AICI
_______________________________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI

3 comentarii:

  1. Frumos!

    Se vede chiar si varful Omu in pozele voastre de sus de pe Furnica. Eu cred ca este locul cu cea mai frumoasa panorama asupra platoului. Ati prins vreme foarte buna!

    Exista un drum, tot marcat, care ocoleste varful, cum urci de la 1400 spre 2000, inainte de ultima panta spre Miorita, faci dreapta pe un drum destul de lat, care ocoleste Furnica si te scoate in saua de dupa varf, pe platou. Vara, cand vizibilitatea e buna, se merita, te scuteste de urcat/coborat, se merge aproximativ drept, iar poteca este destul de lata. Iarna e periculos din cauza avalanselor.

    Si eu am oroare de urcat Furnica, am urcat o sigura data, iarna cand urmele foloseau ca un fel de trepte si era ca si cum ai urca o scara :)) si nu am simtit asa de tare urcusul! Tot iarna l-am coborat de cateva ori si a fost mai ok, intrucat nu ai cum sa cazi, cand alunceci te afunzi in zapada :)). Fara zapada si cu putina gheata,acolo mi-am rupt vreo 2 degete :p!

    Astept continuarea! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai avut parte de peripetii, nu gluma;))

    Ne punem pe treaba ca sa aducem continuarea cat mai repede, asa ca...fii pe faza! :D

    RăspundețiȘtergere