Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 22 ianuarie 2012

Din nou la Grota Haiducilor/Hotilor. Dupa 3 ani...

Acum 3 ani, pașii ne-au purtat spre o minunăție de grotă, cu o faună unică în Europa! Situată în Băile Herculane, imediat lângă hotelul Roman, ne-a impresionat chiar dinainte de a face cunoștintă. A trebuit doar să-i aflăm numele și imaginația ne-a și luat-o razna. Păi, când auzi că există o grotă a haiducilor (sau, după alte surse, a hoților), deja mintea începe să lucreze, dând viață unor imagini ce conțin cufere pline de aur, giuvaere (apropo, acest termen provine din neogreacă, dacă erai curios/oasă de origine:D), cotloane misterioase și secrete cât cuprinde. În realitate, comorile se ascund, probabil, în spatele unui gard care protejează această rezervație arheologică. Deci, n-am avut acces la ele!

Acum 3 ani, Grota Haiducilor/Hoților arăta așa. Cum s-a prezentat în a treia zi din 2012? Află în rândurile următoare...


Ce s-a schimbat din 2009? Din păcate pentru dânsa, mai nimic. "Arta" rupestră tot pe pereți este și chiar s-a mai "îmbogățit" (ne referim la scrijeliturile de tipul "X a fost aici" sau "X+Y=LOVE"), mai amenajată sau protejată (măcar superficial, prin vreun panou de avertizare) nu e. Doar un indicator la câțiva metri depărtare zice că sus găsești "Situl arheologic". 

În ciuda acestor deficiențe, notabile totuși, grota și-a păstrat ineditul și fascinația. Cel puțin, asupra noastră. Pentru alții, e o gaură ca oricare alta. De unde știm asta? Păi, înainte să intrăm în rezervația arheologică, ne-a oprit un domn, însoțit de soție și fiică. Ne-a întrebat dacă mai e ceva de văzut în zonă. I-am zis, evident, de Grota cu Aburi, aflată la vreo oră distanță. Și el ne-a întrebat, cu vizibil dezgust: "E tot o grotă?"... Comentariile sunt de prisos. 



După ce am reflectat nițel, am ajuns la concluzia că hoții care dau unul din apelativele grotei sunt, de fapt, turiștii. Cu fiecare literă marcată pentru eternitate sub forma unui tatuaj pe care grota nu l-a dorit, îi fură câte puțin din carismă. Ea încă stârnește "wow-uri" celor care-i trec pragul, dar ele vor fi din ce în ce mai potolite,  când tot farmecul cavernei va dispărea sub nevoia de "celebritate" a oaspeților săi. Așa te comporți cu o gazdă atât de primitoare? 


_______________________________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI