Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Cheile Tatarului - Titanilor li se face mila de o apa

De la minunatul lac Bolboci, ne continuăm drumul în sus, spre izvoarele Ialomiței - râul care se acumulează în lacul amintit anterior, pentru a asigura alimentarea cu apă a capitalei Dâmboviței. Deși este de o importanță capitală pentru bunul curs al vieții târgoviștenilor, râul a trebuit "să cucerească inima" unor titani de piatră, impresionanți prin duritate și înălțime, pentru a putea să-și ducă la îndeplinire nobilul scop. Sau, cel puțin, asta e impresia care ți se creează imediat ce zărești Cheile Tătarului.



Când vezi coloșii din imaginea de mai sus nu poți să nu te întrebi oare ce "compromisuri" a fost nevoită Ialomița să facă pentru a i se permite să treacă printre ei. După o scurtă reflectare, considerăm că am găsit răspunsul: le-a promis giganților că o să le aducă celebritate, că o să fie fotografiați și că, într-un final, vor fi parteneri în alimentarea cu apă a unui oraș. Dacă acestea au fost "armele", nu putem decât să presupunem, dar rezultatul e vizibil cu ochii liber: Ialomița a triumfat și, împreună cu giganții de rocă, a format un ansamblu carstic de excepție.





Conform cazarevaleaprahovei.eu, "sectorul cel mai frumos al cheilor considerate rezervație naturală - situate la coada lacului Bolboci - se află în aval, pe cca. 300 m, unde Ialomița s-a adâncit în prelungirea sud - estică a masei de calcar jurasic a Munților Tătaru. Aici, pe versantul stang al vaii Tatarului, la altitudinea de 1548 m, se văd deschiderile celor două peșteri - Peștera Ursului și Peștera Mică - cele mai înalte stațiuni paleolitice de la noi din țară - urmele de vatră și prezența oaselor așchiate în cantități destul de mari, fiind mărturii că omul le-a folosit ca adăpost în perioadele de retragere a ghețurilor Wurmiene".

Spre inima giganților... Te încumeți?




Dacă treci vreodată pe aici, nu uita să te gândești la motivele pentru care titanii de piatră i-au îngăduit Ialomiței să coboare în vale. Este un exercițiu de imaginație care te poate face să visezi instantaneu. Și după ce te trezești din reverie, întoarce-te la "magazinul" nostru de amintiri și spune-ne ce ai aflat :D

Drumul prin Cheile Tătarului. În 2009.



Lacul Bolboci, vedere de la chei 


Ialomița, înaintând vertiginos spre lacul unde se va "calma" 

- Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania -

7 comentarii:

  1. cică undeva pe acolo ar fi trecut şi o veche cale ferată. ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce fain ar fi fost sa mai fi trecut si in prezent...ar fi completat peisajul de basm:D

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai ce am fost in weekend la Cheile tatarului, frumoase peisaje! Am descoperit si ce este in capatul pesterii (grotei ursilor) va spunem intr-un articol pe blog in curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu gasesc articolul despre Grota Ursilor. L-ati realizat? Daca da, un link, va rog! Multumim!

      Ștergere
    2. Aici aveți linkul spre articol
      http://www.hoinariromani.ro/?p=2376

      Ștergere
  4. De-abia asteptam sa aflam descoperirea voastra. Intr-adevar, peisajele sunt minunate, ca toate din Bucegi. Ar fi cazul sa revenim si noi pe acele meleaguri, ca-s prea faine...

    RăspundețiȘtergere