Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 23 septembrie 2011

Perla Banatului = Baile Herculane

Statuia lui Hercule din Piața Centrală

Dacă ne-ar întreba cineva dacă există vreun loc în România unde ne-am dori să ne întoarcem mereu, fără să pregetăm prea mult, atunci am răspunde automat: BĂILE HERCULANE. O dată ce ai făcut cunoștință cu "Perla Banatului", nu o mai poți uita. Te face să te îndrăgostești pe loc, să suferi de dorul ei și să te frămânți necontenit în încercarea de a reveni pe tărâmul patronat de Hercule...





Te-ai gândit vreodată că România este cea mai frumoasă țară din Europa? 

Te invităm astăzi să călătorim împreună spre o zonă uitată de multi dintre noi, dar care, în vremurile sale de glorie, era cea mai frumoasă regiune pentru relaxare și tratament medical din Europa

Dacă nu ai ghicit încă, vom descoperi în câteva minute “Perla Banatului” – stațiunea Băile Herculane





Situată în județul Caraș-Severin, de-a lungul Văii Cerna, Băile Herculane își revendică numele de la zeul Hercules, fiul lui Zeus, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale

Stațiune balneoclimaterică de renume european, Băile Herculane este cea mai veche stațiune din România, fiind atestată documentar din anul 153. Bazele sale au fost puse, însă, mai devreme, mai exact, în anul 102, de împăratul Traian, romanii introducând aici cultul balnear. 

Aceștia au construit temple, băi, apeducte, monumente și statui, ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. 

Biserica Romano - Catolică

Cu el ne-am jucat la Pensiunea "Ambasador", unde am fost cazați 


Cazinoul 

Ceea ce o face cu adevărat deosebită, pe lângă faima izvoarelor sale termale, este faptul că, deși situată la altitudinea de 168 m, stațiunea se bucură de un aer ionizat specific altitudinii de 1500-2000 m, fiind comparabil cu cel din Alpii elvețieni sau cu aerul de la cascada Niagara!

Vizitată de-a lungul timpului de numeroase personalități, precum împărații Iosif al II-lea, Francisc I, Franz Iosef și împărătesele Carolina și Elisabeta, stațiunea era considerată, la jumătatea secolului XIX, cea mai frumoasă stațiune din Europa





În prezent, aceasta se scaldă într-o mare de nepăsare și neglijență. 

Deși este ajunsă la un nivel de degradare greu de înțeles, "Perla Banatului" nu și-a pierdut încă toată strălucirea de altădată. Printre ruinele maiestuoaselor hoteluri și anticelor băi și izvoare, natura ne oferă un loc plin de farmec. 




Desene la ștrand 





Turiștii veniți din toate colțurile țării, au parte de aventură și de peisaje care îți taie respirația.

Fiind situată în inima celui mai mare parc național din țară (Domogled-Cerna), stațiunea constituie punctul de plecare a numeroase trasee turistice. 

Unul dintre acestea este cel cu destinația finală Vârful Domogled, via Crucea Albă

După un urcuș ușor în serpentine, prin pădure, drumul spre vârf se deschide brusc și continuă sub un șir de stânci abrupte. La capătul lor se află o cruce de lemn, alba, de origine necunoscută, de unde se poate admira o panoramă deosebită asupra stațiunii și asupra vârfului Godeanu, ce face parte din masivul Retezat-Godeanu. 







O hartă mai inedită a stațiunii 


Un alt traseu deosebit de interesant este cel spre Cerna Sat, o localitate în care traiesc numai 30 de familii. 

Aici nu există nicio cale de comunicare cu restul lumii. Nu există legătură telefonică, iar telefoanele mobile sunt doar de decor, pentru că nu au semnal, indiferent de rețea. 

Ca să poată vorbi totuși la telefonul mobil, localnicii trebuie să urce pe vârful unui versant, unde ajung după o oră și jumătate de mers. La școala primară din sat sunt doar 4 copii, iar la grădiniță doar 5. În sat nu există niciun magazin, niciun dispensar medical și nicio biserică, iar poștașul nu vine decât o dată pe lună, atunci când aduce pensiile. 

Pe lângă ineditul zonei, aici se pot admira Cheile Corcoaiei, un monument al naturii, cu aspectul unor paranteze stâncoase străbătute în centru de cursul unui râu.

Hotelul Minerva

Hotel Roman 



O altă posibilitate de a-ți petrece timpul liber este cel mai circulat traseu din zona Băilor Herculane. Acesta leagă două grote: cea a haiducilor de cea cu aburi. 

Grota Haiducilor este o rezervație arheologică, cu galerii, tunele și bolți foarte înalte. 

Mult mai mică ca dimensiuni (doar 14 m lungime), dar extrem de interesantă, Grota cu Aburi este o peșteră îngustă cu pereți negri-verzui, din care răsuflă, printr-o crăpătură în stâncă, aburi fierbinți de 52-56 grade Celsius, cu miros de pucioasă. 









Tot în zona stațiunii, se pot admira 4 foișoare colorate (roșu, galben, albastru, verde) care oferă puncte de belvedere. 

De asemenea, în Băile Herculane există unul dintre puținele exemplare de arbore de sequoaia din țară. 

Pentru turiștii mai leneși sau fără chef de drumeții, platoul Coronini este opțiunea ideală pentru un picnic și, poate, pentru o încărcare spirituală, având în vedere că aici a avut loc, în mai, o reuniune MISA.





Stadionul 




Sub Hotelul Roman 

Piciorul lui Hercule 


Deci, mai reziști să nu tragi o fugă până la Perla Banatului?

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!

6 comentarii:

  1. Felicitari pentru subiectul foarte bun abordat. Am avut ocazia de a vizita statiunea acum aproximativ 1 an, si mi-a parut rau de tot cand am vazut o statiune goala, uitata parca de lume, cu cladiri gata sa cada, in orice caz intr-o situatie deloc buna, mai ales stiind ce potential imens are. Inca o dovada ca la noi nu se face turism cum trebuie. De apreciat atitudinea foarte foarte buna a oamenilor de aici, care sunt dornici sa vorbeasca cu tine, sa-ti povesteasca despre acest loc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim pentru aprecieri.

    Ai dreptate, Baile Herculane au nevoie de ajutor, avand in vedere potentialul pe care l-ai remarcat si tu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am petrecut si eu o vacanta aici (jumatate in Herculane si jumatate la Orsova). Este foarte frumos, cladiri cu arhitectura impresionanta, izvoare termale nepretuite, munte, peisaj de vis...insa cel mai grav este ca statiunea se afla in paragina si nu se face nimic pentru asta!Si nu este singura...sunt multe in tara in stare de degradare. Ar avea un potential turistic enorm.
    Bine, pe de alta parte,nici romanii nu prea mai aleg acum sa-si petreca concediile prin statiunile din tara, ceea ce este pacat. Deja cand zici "am fost in concediu la Herculane" esti privit ciudat. Pacat ca se intampla asa :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa-i, Larisa, e mare pacat ca asta e situatia cu aceasta "perla" a Banatului si drept dovada, doar 5 din peste 700 de persoane au votat statiunea, care e si oras, in campania "Cel mai frumos oras din Romania",pe care am derulat-o la inceputul anului. Sa speram ca lucrurile se vor indrepta spre bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Superbe imagini si impresiile.
    Ma bucur mult ca ati ramas impresionati de frumusetile fara de seaman din zona Bailor Herculane.
    Avem un potential turistic enorm, care din pacate nu e valorificat de guvern si autoritatile locale.
    Ce ati prezentat e o mica parte din frumusetile de nedescris ale zonei Baile Herculane.
    Va invitam cu drag si in viitor, sa va bucurati impreuna cu noi de acest loc minunat Baile Herculane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este statiunea noastra preferata. Intr-adevar, aici este doar o mica parte din frumusetea acestor locuri si povestile sale, restul se gasesc aici: http://www.hailabord.ro/search/label/baile%20herculane sau in partea dreapta a paginii, sub imaginea "Baile Herculane"

      Ștergere