Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 19 august 2011

Spre 1.844 m

Când am făcut cunoştinţă cu spectaculosul Canion Tamina, planul nostru era să urcăm până pe Vârful Piatra Mare, la 1.844 m. Şi deşi traseul nu a fost unul dintre cele mai uşoare, chiar dificil pe o porţiune, planul nostru a fost dus la bun sfârşit, deşi câinii de la o stână şi ceaţa au încercat” să ne împiedice să atingem cel mai înalt pisc al masivului.


De la bariera de care vorbeam în postul dedicat canionului, aveam 1 oră până la Tamina şi 2 ore şi jumătate până la vârf. Nu ştim cine a pus marcajele pe tot întreg traseul, pentru că de la primul indicator timpul era estimat eronat. Şi nu spunem asta pentru că am făcut prea multe popasuri sau picioarele nu au făcut faţă la urcuş. Chiar un salvamont obişnuit cu toate traseele masivului Piatra Mare, ne-a lăudat performanţa de a ajunge de la Timişu de Sus la cabana Piatra Mare (la distanţă de 45 min-1 oră de vârf) în 5 ore, deşi conform cu indicatoarele ar fi trebuie să ajungem în 3 ore şi ceva. Cele mai ciudate marcaje au fost de la vârf spre cabană, unde în loc să scadă timpul scris până la destinaţie, acesta creştea, scădea, ca apoi să crească din nou. De la 30 min am ajuns la 10-15 şi apoi la 45 min!

Cărare lângă Tamina

Drumul forestier

Traseul continuă pe lângă stâncile din planul îndepărtat 

Dar să vedem cum e traseul. Până la Tamina, povestea e deja cunoscută. Ca să mergi spre vârf, nu trebuie să treci prin canion (acesta este un “cadou” opţional, pentru care te abaţi de la traseu), ci trebuie s-o iei pe o cărare îngustă de lângă râul care travesează canionul sau, mai simplu, îţi continui ascensiunea pe drumul forestier. După aproximativ 15 minute (traseu lejer, chiar foarte având în vedere ce te aşteaptă mai târziu!), ajungi la un izvor şi o cabană. Izvorul este ultima sursă de apă de pe traseu, aşa că efectuarea unor provizii nu strică, mai ales că apa este foarte bună! Pentru înnoptare, nu vă bazaţi pe această cabană (nu este deschisă circuitului public), deşi este foarte îngrijită şi are termopane!

Cabana de care am vorbit mai sus



Izvorul 

Exact în stânga izvorului începe urcuşul…draconic. Urcarea este aproape verticală şi ţine câteva sute de metri (cam de pe la 1200 m la 1600). După ce ai scăpat… viu din această încercare de a cuceri muntele, vei ajunge într-o splendidă poiană şi vei crede că vârful e aproape. Te-ai înşelat! Din această poiană (pe care o traversezi în 5 min și care seamănă izbitor cu cea dinspre Diham - vezi AICI) ajungi pe un mic platou, de unde ţi se deschide o superbă panoramă spre masivul Postăvaru şi Predeal. De aici, până la vârf, mai ai 1 oră, poate mai mult. 

Poiana



Din platou, urmează un urcuș pe o culme pe care cu cât înaintezi cu atât panorama ți se va părea mai frumoasă. Deși vei crede, din nou, că după această culme vine vârful, te vei înșela...din nou. Vei da de un nou platou, de data asta mai larg, iar de aici mai ai aproximativ 30 de minute până în vârf...asta dacă nu pățești ce am pățit noi!

De aici începe urcușul...greeeeuuuu

Și continuă pe aici 

...și se termină așa


Dinspre poiană spre micul platou 

Platoul este vegheat de un paznic fioros. Nu știm dacă acesta era câinele care ne-a atacat sau ciobanul care l-a asmuțit spre noi. Acesta din urmă, stând liniștit în spatele gardului ce împrejmuia stâna, i-a zis câinelui un simplu și scurt "Marș" și părosul nu a întârziat să ne "salute". Se pare că dulăul credea că vrem să-i atacăm "prizonierii" de care avea "grijă", adică caii spre care ne îndreptam - stăteau chiar în drumul nostru! Noroc cu Ionuț care a avut spirit de...supraviețuire și l-a amenințat cu ciomagul pe care-l aveam în dotare. Evident, câinele nu s-a lăsat impresionat atât de ușor și a făcut un ocol destul de mare în jurul nostru, nescăpându-ne din ochi până nu ne-am depărtat considerabil de turma de cai și, am văzut apoi, vaci. 



Și am mers mai departe pe culme, liniștiți că am scăpat...nevătămați. Dar liniștea nu a durat prea mult. Chiar înainte de bifurcația care îți indică că-n dreapta, la aprox. 5 min, e vârful și în stânga - cobori spre cabană, observăm un cioban stând, la fel de liniștit ca precedentul, în iarba deasă. Nu trece mult să observăm că e înconjurat de 3 prieteni de nădejde, voinici și ageri, care deja ne reperaseră. Mai trec câteva secunde și vedem cum ciobanul se ridică, flancat de cei 3 "bodyguarzi". De data asta, hotărâm să ne protejăm în anticipația viitorului moment de confruntare. Așa că părăsim cărarea și implicit traseul marcat și urcăm culmea, încercând să ne ascundem prin iarba deasă. Ne așezăm, pentru a atrage cât mai puțin atenția și așteptăm, cu inima cât un purice, să treacă pericolul. Evident, "bodyguarzii" au fost amabili și s-au îndreptat direct spre noi, tot pentru a ne "saluta". Ionuț îl roagă pe cioban să cheme câinii, dar acesta, la fel de liniștit, ne spune că nu ne fac nimic. Între timp, doi dintre câini ne-au dat târcoale atât de aproape încât le simțeam respirația, iar celălalt, cu o blană albă și ochii roșii, care semăna cu un lup domesticit, ne privea direct în ochi. Toată "inspecția" a durat câteva secunde, dar nouă ne-au părut a fi minute bune. Noroc că nu am reprezentat interes prea mare și am scăpat, din nou, nevătămați. Așa că ne-am putut continua drumul...



Stâna 


Ei bine, de la acea bifurcație, am privit încrezători spre stânga și am văzut...VÂRFUL. Chiar dacă nu pare impresionant, are totuși 1.844 m și, indiferent pe unde ai încerca să-l atingi (pe la Tamina, pe la canionul Șapte Scări, pe Drumul Familial, al Țiganilor, pe la Șirul Stâncilor și Peștera de Gheață) este dificil de cucerit. Și spunem asta pentru că am parcurs toate traseele enumerate.

În zona asta ne-au "scanat" cei 3 câini


Ce se vede exact sub vârf, cu ceața de rigoare 


Când urcam mica culme a vârfului, ne-am întâlnit cu un tânăr care nu avea niciun bagaj la el și era singur. Venise pe vârf doar pentru a curăța zona de deșeuri (remarcasem că ținea în mână o cutie de "Timișoreana"). O inițiativă demnă de laudă pentru un român care își iubește țara...

În depărtare - Munții Baiului

După ce am terminat conservația cu tânărul ecologist, am fugit spre stâlpul care indica vârful. După cum se vede din prima fotografie, placa nu a scăpat de vandalism dar, norocul ei că încă e în picioare! Iar peisajul "from top" merită toată osteneala și riscul de mușcături/linșaj. Munții Baiului, Predealul, masivul Postăvaru, cabana Piatra Mare, Dâmbu Morii - toate se văd din vârf...asta dacă aștepți să te părăsească ceața care știa că nu ne "săturasem" de atâta aventură și s-a gândit să ne "gâdile" și ea puțin... Noi am privit ceața ca un prilej de a servi o masă plină de vitamine - adică roșii cu ceapă verde. Și după ce am terminat "festinul", ceața s-a ridicat și am putut savura "desertul" - panoramă grandioasă la 360 de grade. După ce ne-am îndulcit și am imortalizat câteva imagini, ne-am grăbit spre cabană. Era deja ora 16 și mașina ne aștepta la Timișu de Sus, iar noi alegeam un traseu care ne îndepărta de automobil... Dar despre toate astea - în episodul următor - vezi AICI.

La capătul cărării - Vârful Piatra Mare

Vedere spre cabana Piatra Mare 

Dacă ai parcurs şi tu acest traseu, dă-ne de ştire printr-un comentariu la acest articol. Suntem curioşi să vedem cum ţi s-a părut, pentru că nouă ne-a plăcut muuult!

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!