Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

sâmbătă, 23 iulie 2011

Axente Sever: biserica fortificata cu nume de revolutionar

Pe DN 14, la 36 km de Sibiu, 1 km de Copşa Mică (până acum câteva luni era cel mai poluat oraș din Europa!), 11 km de Mediaş şi 50 km de Sighişoara se află o localitate care își poartă actualul nume din 1931 când, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea lui Axente Sever, susținător al revoluției pașoptiste, comuna și-a schimbat apelativul din "Frâua" în "Axente Sever". Chiar dacă numele i-a fost schimbat, la minunea arhitecturală din centrul său nu s-a schimbat aproape nimic de la prima sa atestare documentară, din 1322.


Minunea despre care vorbim este o biserică fortificată, care în aparență este la fel ca multe altele din Transilvania. Dar cea din Axente Sever are ceva deosebit: este printre puținele care au turnul-clopotniță deasupra corului (doar 3 biserici mai au această particularitate - cea din Turnișor, Ocna Sibiului și Agârbiciu).


Lăcașul de cult care face subiectul acestui post are hramul "Tuturor Sfinților" și "trăiește" în centrul comunei, lângă o arie care "respiră" aerul modernității (vezi următoarea imagine). Bănci cochete, asortate cu ghivece de flori, se întind pe un pavaj curat, în vecinătatea unei clădiri care nu are arhitectura specifică zonei, adică săsească. În mijlocul ariei se află bustul revoluționarului care nu privește spre biserica de lângă el. Suntem siguri că atunci când trăia i-a păsat de "bucățica" de istorie din localitate, dar acum, când nu mai poate interveni în lumea celor vii, este "aruncat" la câțiva metri de lăcaș, fără posibilitatea de a-l privi... Păcat!


Biserica are două turnuri, din care cel mai înalt este "accesorizat" cu un ceas, care dă ora exactă în așezarea săsească pe care încă are puterea s-o protejeze. Un zid de înălțime medie, care nu ascunde toată biserica, este încă puternic și impune respect, după 689 de ani de la ridicarea sa. O vârstă care îi oferă înțelepciunea prezidării vieții societății din Axente Sever și care-i asigură rolul principial în comunitatea săsească...

Altarul
photocredit: comoaranoastra.ro


UPDATE decembrie 2014: în biserica fortificată s-au amenajat camere de oaspeți

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!

7 comentarii:

  1. foarte interesant, mi-a plăcut extrem de mul articolul. Am aruncat o privire și peste celelalte, de asemenea foarte interesante :). Mă bucur că există astfel de pagini cu promovarea locurilor superbe ale țării noastre. Cum eu sunt din Gorj aș vrea să vă sugerez câteva locații despre care să vorbiți pe blog cum ar fi : Cheile Sohodolului, Peștera de la Polovragi și de asemenea Cheile Polovragiului, Mănăstirea Tismana cu peșterile unde se spune că au trăit călugări, Rânca, Târgu-Jiu și operele lui Brâncuși, Hobița locul nașterii lui Brâncuși. Asta dacă nu cumva ați vorbit deja despre acestea în alte posturi anterioare, iar eu nu le-am observat :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am trecut de zeci de ori pe la Axente Sever spre satul meu, ultima data dupa ce fusese renovata biserica dar lunea si vreau sa o vad cat mai curand. E minunata si intr-adevar aproape unicat. Turnul ma impresiona si cand eram copil.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dana, multumim pentru cuvintele frumoase. Acum 3 saptamani am fost la Ranca. Deci urmeaza un post. Despre cheile Sohodolului, Tg Jiu, manastirea Tismana si Hobita - in episoadele viitoare, promitem.

    Romulus, ne bucuram ca povestea noastra ti-a trezit amintiri atat de placute.

    Va mai asteptam pe la noi!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mă bucur că ne-ați vizitat frumoasele plaiuri. La iarnă vă așteptăm la ski... poate cine știe, deschidem și pârtia cea nouă de pe Păpușa (aceea cu telescaun).

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim pentru invitatie. Daca vom avea ragazul si resursele financiare necesare, cu siguranta "tragem" o fuga, din nou, in zona;).

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoasa biserica si, cum spuneti voi, are ceva deosebit. Sunt atatea locuri minunate aproape de noi... Bisericile fortificate sunt printre cele mai interesante, cu siguranta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Si noi suntem "fani" declarati ai bisericilor fortificate, asa ca nu puteam sa o ratam pe aceasta. Ai dreptate ca-s multe locuri frumoase chiar la noi in tara (culmea, ar zice unii). Din pacate, nu sunt toate asa de cunoscute pe cat ar merita

    RăspundețiȘtergere