Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 10 iunie 2011

Muzeul satului banatean: unicitate etnografica

Nu stim daca iti mai amintesti, dar acum catva timp povesteam cum faceam "turism pe fuga", in Timisoara. Daca amintirile nu te chinuiesc sau nu te rascolesc (vorba celor de la 3 Sud Est), AICI este articolul despre care vorbim. Si fiindca suntem siguri ca esti curios/oasa sa vezi ce am mai descoperit in scurta noastra calatorie, azi a venit timpul sa cunoastem Muzeul Satului Banatean.


In ziua in care am mers sa-l vizitam era soare muuult si lume putina. Ce-i drept, era mijlocul saptamanii si putin trecut de pranz. Banatenii erau la munca, doar noi doi ne tineam de vizite.

Muzeul este situat in zona cunoscuta de localnici ca "Padurea Verde" - paradisul gratarelor timisorene. Intrarea se realizeaza pe o usa de lemn negru, pe care sunt agatate mici afise cu tarifele si alte specificatii. Dupa cum se vede, banatenii sunt prevazatori: anunta pretul inainte sa intri ca sa nu aiba probleme cu turistii mai dificili. Biletele nu sunt foarte scumpe, dar nu sunt in concordanta cu ceea ce primesti dupa ce platesti.  Exista taxa foto (10 lei) si reduceri pentru studenti/elevi. Costul unui bilet/adult este de 4 lei.  Dupa ce achiti suma, esti pe cont propriu. Nimeni nu te indruma, nimeni nu te deranjeaza.  Chiar langa casa de bilete, care e situata imediat langa intrare, pe partea dreapta, exista o harta cu obiectivele. Va recomandam sa o retineti, pentru ca va va fi de mare ajutor mai incolo. 







Noi am pornit pe aleea ce pornea din dreptul hartii si am parcurs un arc de cerc si am ajuns inapoi de unde am plecat, in aproximativ 1 ora. Si asta, pentru ca am zabovit la unele case si am admirat timp indelungat lacul din capatul muzeului. Altfel, am fi parcurs toata suprafata muzeala in maxim 15 minute. De ce? Pentru ca mai mult de jumatate dintre obiective erau inchise - fie pentru amenajare, fie pentru ca aveau usile inchise. Vizitarea se realizeaza pe o alee betonata, iar pe margini sunt casele, fiecare cu curtea proprie. Aleea beneficiaza de iluminare electrica, provenita de la stalpii plantati pe margine, si supraveghere video, de la camerele "cocotate" pe piloni sau garduri. Noi consideram ca aparatele nu functionau, dar poate fi doar o parere. Ce ne-a placut a fost faptul ca vizitarea caselor se asemana cu intrarea in propria casa. Adica, tu inchizi si deschizi poarta, tu intri unde vrei sau, dupa caz, unde poti... In capatul opus intrarii, cand pare ca nu mai ai nimic de vazut si aleea o coteste spre intoarcere, dam de un superb lac (vezi urmatoarele fotografii), care ar fi constituit inspiratia ideala pentru poezia lui Mihai Eminescu - "Lacul". La balta exista un ponton si o banca, pe care e pacat sa nu te asezi si sa te lasi in voia gandurilor, in compania sunetelor acvatice.




 Libelule


La intoarcere, am ramas profund impresionati de scoala de la sfarsitul secolului al XIX-lea, cu bancile ei negre si vechi - pe care recunosc ca eu (n.r. Anda) n-am rezistat sa nu ma asez putin, cu catedra impunatoare si cu tabla care starnea fiori elevilor. Ne-a placut foarte mult si Casa Nationala (vezi penultimele doua fotografii) din lemn de gorun si Biserica de lemn (vezi urmatoarea fotografie) din 1746.



Si iata-ne luati de avantul amintirilor si am uitat sa explicam de ce am intitulat acest articol "unicitate etnografica". Pai, conform wikipedia, muzeul este singurul cu profil etnografic din România care cuprinde centrul civic al satului: format din Primărie, Biserică, Școală, Casă Națională (cu destinație culturală) și Birt, în care se desfășoară majoritatea activităților cultural-educative si științifice. Din pacate, birtul era inchis:P

Ne-au incantat langa lac












Sursa: banaterra.eu


Muzeul, vedere din satelit via Google Earth

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!