Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 4 aprilie 2011

Unicat in lume: CIMITIRUL VESEL

Există un singur loc pe Terra unde râsul este stârnit de ceva macabru. Acesta este un sat "aruncat" în cel mai îndepărtat colț al oricărei hărți a României, într-o țară de care mulți străini nu vor auzi, poate, niciodată. În inima acestei așezări omenești, locuită de, poate, cei mai gospodari români, există un cimitir. 


Toată existența comunității se învârte în jurul unor cruci îngrămădite pe un petic de pământ mult prea mic în comparație cu sufletele atât de mari îngropate sub ele. Aici, viața este prea frumoasă pentru a-i spune "la revedere" când închizi, pentru ultima oară, ochii. Aici, eroi nu sunt Monica Columbeanu, Traian Băsescu sau Inna. Aici, fiecare locuitor își are locul lui pe podium, fiecare cetățean este vedetă și fiecare om are fanii săi, printre vizitatorii care vor zâmbi la citirea poveștii sale de viață. Dacă în alte colțuri de lume, biografiile celebrităților se vând pe bani grei și întreg mapamondul bârfește despre ele, aici fiecare biografie nu are valoare materială, ci una cu adevărat prețioasă: moștenirea unor OAMENI care au iubit viața și care nu au dorit s-o părăsească prea repede. Acești OAMENI au părăsit această lume batjocorită de războaie, ură și "foame de bani" și s-au ascuns în culorile crucilor care le sunt închinate. Din pigmentul viu colorat, ei vor vorbi neîncetat despre ce înseamnă să trăiești: indiferent dacă stai doar două minute pe acest Pământ sau ai împlinit suta de ani, dacă ai râs cel puțin o dată în viață, nu ai trăit degeaba!













Suveniruri 
________________________________________

La intrarea în cimitir există un panou explicativ pe care sunt scrise următoarele:

Așezare: Sat Săpânța, comunca Săpânța, județul Maramureș
Denumire: Cimitirul Vesel
Protecție: Lista Monumentelor Istorice 2004, cod MM-IV-s-A-04832
Datare: 1935
Descriere monument: 
Adevărat muzeu în aer liber, Cimitirul Vesel din Săpânța se află în centrul comunei, la biserica parohială și cuprinde peste 800 de monumente de artă populară, cu o înfățișare și semnificații cu totul aparte. Prin specificul său, acest cimitir, datând din anul 1935, constituie un unicat de mare valoare. Este opera de-o viață a renumitului sculptor, pictor și poet Ioan Stan Pătraș, continuată de Dumitru Pop, zis Tincu, unul dintre ucenicii săi. Meșterul Pătraș a făurit din lemn cruci funerare, într-o manieră cât se poate de originală, reușind, prin lucrările sale, să alunge tristețea și întunericul pe care le aduce moartea. El a înlăturat dramatismul, a ironizat moartea cu luciditate și umor, punând accent pe triumful vieții.

Ineditele monumente din acest cimitir sunt crucile sculptate în lemn de stejar, pictate și cu epitafuri în versuri populare. Ele constituie adevărate cronici vii ale unei comunități văzute prin prisma succesiunii generațiilor. Toate crucile sunt vopsite în nuanțe de albastru, așa numitul "albastru de Săpânța", cu ornamentații realizate într-o paletă cromatică de culori aprinse: roșu, negru, verde, galben. Deasupra fiecărui epitaf, care surprinde în modul cel mai sugestiv, în câteva scurte versuri, momente din viața celui răposat, se află chipul acestuia, pictat în culori vii, surprins într-un moment esențial al vieții sale. Personajele sunt în mișcare, active, adesea zâmbitoare. Majoritatea epitafurilor au o notă de umor, fapt ce a atras și denumirea de "Cimitirul Vesel".

Cimitirul bisericii din Săpânța rămâne un loc de pelerinaj unic în lume. Este un loc în care oamenii vin să se reculeagă și să-și plângă morții, însă, mai presus de toate, este locul în care găsim exprimate, pe cât de simplu pe atât de profund, sensurile și frumusețea vieții.

La intrarea/ieșirea din sat 

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!

3 comentarii:

  1. Mie nu mi-a placut! E un cimitir, nu are nimic vesel in el e doar trist, foarte trist...pe fiecare cruce e povestea unui om mort, scrisa de" mesterul satului" si nu de persoanele apropiate si dragi ale celui ce nu mai este...ce poate fi vesel in povestea unei fetite lovite de o masina...sau a unui tanar de 22 de ani plecat mult prea devreme? E doar o ciudatenie!
    Daca tot ajungeti in Sapanta vizitati" Ansamblul de valtori" este cu totul si cu totul deosebit, mai ales daca aveti norocul sa gasiti si pe cineva la spalat de cergi...chiar merita!

    RăspundețiȘtergere
  2. exista un loc UNIC , adevarat !!!!...cum exista si o zona UNICA .. in romania !!!...zona dacilor neocupati , neinvinsi ,in istorie , NICIODATA !!!..o zona mirifica , cu oameni harnici si razbatatori , cu un potential folcloric , turistic si uman ...exceptional ...MARAMURES !!!... http://www.youtube.com/watch?v=Rwc0nMUkAvo

    RăspundețiȘtergere