Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 21 aprilie 2011

Bateria 9-10, o roza inecata in buruieni

Te-ai întrebat vreodată de ce tocmai cel mai mare oraș al României nu are vreo cetate? Deva, Brașov, Suceava, Alba Iulia și multe alte localități se laudă cu un asemenea monument, dar Bucureștiul nu are decât o curte domnească modestă. Hmm...ceva e în neregulă, clar! Dar...nu. Bucureștiul are cetate! Cum așa? Unde este amplasată? Răspunsul este: pe centură!

Sursa foto: jurnaldeturism.ro

Pentru cetatea "Bucuresci", trebuie să-i mulțumim lui Carol I. El ne-a lăsat moștenire nu o cetate, două sau 3, ci 30 (inițial, au fost 36, dar au fost distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de muniții)! Ele sunt forturi și baterii intermediare, răspândite la o distanță relativă egală (2,5 km), împânzind Șoseaua de Centură. Din păcate, acest drum ocolitor nu este celebru pentru monumentele căzute-n dizgrație, ci pentru damele care-și oferă serviciile sexuale, nestingherite de nimeni, chiar lângă fortificații.


Construite în 20 de ani (din 1884), după planurile arhitectului belgian Henri Alexis Belmont, fortificațiile nu au fost folosite niciodată pentru scopul pentru care au fost ridicate (apărarea țării, în urma apariției crizelor în relațiile Principatelor Unite cu Imperiul Otoman). O dată cu noile inginerii germane și intrarea României în Primul Război Mondial, ele sunt abandonate și, de atunci, nepăsarea le-a "ucis", încet, dar sigur.

Documentar despre forturile din jurul Bucureștiului:




Una dintre bateriile intermediare este cea cu numărul 9-10, situată lângă autostrada A2, la ieșirea de lângă comuna Cățelu. Dacă nu ești atent, o poți rata foarte ușor. Buruieni care "mănâncă" din zidurile sale, de culoare roz, îi împiedică pe curioși s-o privească. O băltoacă dizgrațioasă se întinde în fața ei, ca un "covor roșu" murdar. În interior și în jurul ei, sute de gunoaie strălucesc sub razele soarelui. Faci câteva poze, ca să nu zici că ai venit degeaba, și pleci dezamăgit. În străinătate, aici ar fi funcționat un muzeu modern, cu soldați zâmbitori și amabili și comercianții te-ar fi sedus cu suveniruri specifice. Cât de mult ar câștiga România, și mai ales Bucureștiul, dacă turiștii au putea pleca într-un tur al acestor fortificații! Păcat...






Dacă ești curios să vezi cum arată în interior, urmărește clipul de mai jos:

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!

3 comentarii:

  1. Wow! Nu stiam de aceste forturi si baterii! Foarte interesant!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce bine ar fi daca s-ar ocupa cineva de ele si sa fie incluse in circuite turistice. Bucurestiul ar deveni mai interesant... Ne bucuram ca ti-am adus informatii noi;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am vizitat acest fort de 3 ori.. Merita. Sa aveti lanternele la voi!

    RăspundețiȘtergere