Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

joi, 17 martie 2011

Grandoare din toate unghiurile

Cea mai mare clădire din România și a doua din lume, după Pentagon = Palatul Parlamentului din București, cunoscut ca și "Casa Poporului". Construcția unui tiran a devenit un simbol al țării noastre, care emană grandoare de oriunde este privită. 



În 2009, eu (n.r. Anda) am realizat un proiect pentru cursul de "Tehnică și artă fotografică", din cadrul curriculei din anul 1 al Facultății de Comunicare și Relații Publice. Tema: Arhitectura; Subiect: Palatul Parlamentului. Cum s-a desfășurat sesiunea foto, citește mai jos:

Conform DEX-ului, fotografia reprezintă arta şi tehnica de a fixa pe o suprafaţă sensibilă la acţiunea luminii cu ajutorul unei lentile convergente o imagine produsă într-o cameră obscură care apoi se poate reproduce prin copierea clişeului negativ pe care a fost imprimată.

Pentru mine,însă, lucrurile capătă o notă mult mai simplă. Fotografierea exprimă pentru mine emoţie, sentiment, pasiune, chiar rafinament.

Pentru realizarea acestui proiect, m-am “înarmat” cu multă răbdare, un strop de ingeniozitate, o “căruţă” de idei interesante şi mai ales cu o doză considerabilă de curaj.

Vedere asupra Parcului "Izvor" și Palatul Parlamentului, de deasupra Teatrului "Bulandra"


Duminică. 10 mai 2009. Ora 10. Soare. Mult soare. Somn. Şi mai mult somn. Azi tot Bucureştiul petrece în Parcul Izvor. E ultima zi a Campionatului Internaţional de gătit în aer liber. Cu o asemenea zi prefaţându-se înainte, orice fiinţă omenească ce nu este vegetariană ar alege să-şi petreacă ziua în “compania” unui grătar, dar cum “Izvorul” e mult mai accesibil, toată problema e ca şi rezolvată. 

Dar, deşi nu sunt atrasă exclusiv de legume şi fructe, am considerat că azi este prilejul perfect pentru a-mi încerca măiestria în conceperea unui colaj de fotografii în care personajul principal este a doua clădire ca suprafaţă din lume, Casa Poporului – Palatul Parlamentului. 

Astfel, m-am hotărât să pornesc în acest periplu însoţită de doi buni prieteni – Ionuţ şi Sorina – care, aşa cum anticipasem deja, vor avea importantul rol de a mă ajuta în atingerea obiectivului propus. 

Zis şi făcut. M-am infiltrat în zonă pornind de la Piaţa Regina Maria. Am realizat câteva fotografii “de la poalele” blocului de la intersecţia Bulevardului Libertăţii cu Calea 13 Septembrie. Dar un gând năstruşnic mă bântuia de câteva zile... şi ocazia nu s-a lăsat aşteptată. 

Blocul situat vis-a-vis de Institutul Naţional de Statistică, pe Bulevardul Naţiunilor Unite, a constituit punctul de staţie ideal pentru o “viziune de la înălţime” a acestei clădiri emblematice. Ajutorul meu de gen masculin l-a “vrăjit” pe portarul blocului convingându-l să ne conducă până la etajul superior al imobilului de unde dorinţa mea s-a cristalizat în imagini de o reală frumuseţe. Am coborât lăsându-ne ghidaţi de simţurile noastre primordiale ce ne atrăgeau în direcţia parcului. M-am gândit să profit de ocazie şi am imortalizat “de la sol” câteva cadre. Totuşi, vis-a-vis de “gura” de metrou Izvor am remarcat clădirea unde în primul semestru de facultate se ţineau seminariile de Tehnici de cercetare şi redactare în ştiinţele sociale (Teatrul Bulandra – Sala Izvor). Dar cum să pătrund în clădire duminica?

Vedere de la balconul etajului 7 al Spitalului Municipal de la Eroilor

Sub ce pretext? Ei bine, am realizat că nu am nimic de pierdut şi am intrat în holul clădirii. Portarul m-a acostat şi eu am declarat că azi am întâlnire cu câteva colege de facultate şi cu o doamnă profesoară în vederea realizării unui proiect pentru ziua de luni şi că în curând vor apărea şi celelalte colege. De asemenea, am fost dispusă să las drept garanţie carnetul meu de student pentru a dovedi că studiez la această instituţie. Portarul, oarecum reticent, mi-a spus că toate sălile sunt închise. Dar eu nu cedez aşa uşor când îmi doresc cu ardoare să înfăptuiesc ceva. Profitând de faptul că portarul vorbea la telefonul mobil am zbughit-o pe scări în sus. Primele 5 etaje aveau uşile de la holuri închise, dar când am ajuns la nivelul 6 – exact etajul unde se ţineau seminariile menţionate mai sus – uşa era întredeschisă – cineva lucra într-o sală de pe acest etaj. Am intrat încetişor, fără să fac prea mult zgomot, şi am încercat să deschid uşa de la fiecare sală. După două încercări eşuate, am nimerit într-o sală de conferinţe şi am închis uşor uşa în spatele meu. M-am îndreptat spre geam şi priveliştea mi-a tăiat răsuflarea. Nu ştiam cum să apuc mai repede aparatul de fotografiat şi să mă apuc de treabă. Totuşi, trebuia să mă grăbesc. Oricine putea apărea din moment în moment şi toată acţiunea mea se sortea eşecului. Astfel, fotografiile din acest punct de staţie mi-au revelat o Casă a Poporului “înfumurată” de fumul de grătar din parc. După ce am terminat, am coborât repejor scările şi m-a furişat afară fără să mă vadă portarul. 

Vedere de la balconul etajului 7 al Spitalului Municipal de la Eroilor

Acum se cerea de la sine un moment de repaus. După ce am colindat parcul am zărit şi un punct cu adevărat de atracţie: un balon cu nacelă. Dar nu e timp de pierdut. “Viziunea de la înălţime” necesita un al treilea unghi. Cu câteva zile înainte, navigând prin aplicaţia Google Earth am remarcat o fotografie superbă realizată de pe Spitalul Municipal de la Eroilor. 

Aşadar, am şi pornit spre spital, înfruntând o căldură ucigătoare şi părăsind cu părere de rău “fiesta” din Izvor. Ca să pot realiza ce mi-am propus, am verificat lista cu specializările medicale aflate la intrarea în spital şi am hotărât să urcăm la etajul 7 – la oncologie. Dar dacă nu suferi de vreo boală în spital e complicat de umblat. Pe scări nu puteai urca decât dacă dispuneai de o cartelă, aşa că singura soluţie viabilă rămânea ascensorul. De fapt, ascensoarele. 8 la număr. Din care 6 erau destinate cadrelor medicale şi doar două publicului larg. Numai că se părea că nu funcţionează. 

Vedere de la ultimul etaj al bloculului situat vis-a-vis de Institutul Naţional de Statistică



Într-un final, o doamnă amabilă a reuşit să cheme un lift şi am pornit spre etajele superioare. Ajunşi la destinaţie, ne-am orientat şi am descoperit un culoar ce ducea spre saloanele internaţilor...şi la capătul acelui culoar: luminiţa de la capătul tunelului. Şi după acea luminiţă: necunoscutul. Am pornit mânaţi de un instinct ascuns şi am realizat că luminiţa provenea de la geamul unui balcon, balcon care oferea curioşilor posibilitatea admirării Casei Poporului de la înălţime. De acolo realizezi că, de fapt, capitala României e mult mai încântătoare decât ne-am aştepta, mai ales aşa de “înverzită” cum e în luna lui Florar.

VEZI și Palatul Parlamentului strălucește!

__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!