Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

vineri, 11 martie 2011

Badminton si vin, la salina Ocnele Mari (III)

Iată-ne ajunși și la ultimul episod al aventurii din adâncurile salinei Ocnele Mari. După ce am povestit despre autobuz, capelă, cinematograf, alcoolici și babe :)) a venit rândul să vorbim despre mâncare. Așa cum ai observat, deja, în salina asta există de toate! De ce n-ar fi existat și un restaurant? Există și e unul ideal pentru romantici. Cu măsuțe cu fețe de masă în carouri și lămpi care învăluie comesenii într-o lumină caldă. Se poate consuma șnițel, cartofi prăjiți, salate și alte preparate "clasice și comune", care sunt pe placul oricui. Dar dacă există restaurant, hai să fie și o cofetărie! La ora 16, adică spre încheierea orarului de vizitare, nu mai erau decât savarine și amandine...dar arătau așa de proaspete și de bune și de dulci și de...yummy!


"Orașul din subteran", căci astfel ar trebui redenumit acest loc, beneficiază și de locuri de joacă, leagăne mari cât să încapă mai multe persoane, toalete și chiar de baldachine, unde nu "faci prostii", ci urmezi tratamentul pentru boli respiratorii. 

Și pentru că administratorii salinei sunt oameni întreprinzători, nu au uitat nicio categorie de public. Urmează paragraful dedicat sportivilor!

Sondă de exploatare


Piste de mini-karting pentru copii (un punct slab: nu există și pentru adulți), mese pentru ping-pong, terenuri de baschet, fotbal și badminton sunt atracțiile împătimiților de sport. Noi am ales badmintonul și, pentru o jumătate de oră, am plătit 5 lei (prețul include închirierea paletelor și a unui fluturaș cu pene albe). 

După ce am asudat din greu, ne-am întors spre intrare - singurul loc de acces.  Auzim claxoane, iar când trecem de ușa care se "juca" cu nervii noști în episodul întâi, vedem că autobuzul - singurul mijloc de a ieși la suprafață - se îndepărtează, iar ora închiderii era la minute distanță. Disperați, ochim oglinda șoferului și începem să facem semne, în speranța că vom fi zăriți și vom putea urca la bord. O angajată ne vede, fluieră după șofer, autobuzul se oprește și noi începem să fugim, lăsând în urma noastră sunetele iscate de tropăielile prin ochiurile de apă în care călcam. Lăsam în urma noastră și o zi pe care nu o vom uita, poate, niciodată, lăsam în urmă un orășel care e lipsit de viață în lipsa turiștilor, lăsam în urmă o altă salină care contribuie la frumusețea țării noastre...

THE END
                                ...SAU NU?











__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!