Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

duminică, 16 ianuarie 2011

Si in ruina este frumoasa...

Azi am pornit extrem de optimiști spre Novi Sad, Serbia. După cum probabil știi, de câteva luni, românii au privilegiul de a intra pe teritoriu sârbesc doar cu buletinul, chiar dacă țara vecină nu este membră a Uniunii Europene. Cum ne doream de mai mult timp să "gustăm" din balcanism, acompaniați de o vreme superbă și de imaginile unui fort, pe care le-am descoperit în prealabil, pe Google Earth, am plecat spre destinație. Din păcate, d-abia la graniță am remarcat că Ionuț nu avea buletinul la el, așa că am făcut cale întoarsă și ne-am îndreptat spre Timișoara.

"Asta e! Altădată...", ne-am zis, vizibil dezamăgiți de perspectiva contramandării excursiei. Pe drumul de întoarcere, am trecut prin Bobda. Și aici am descoperit un monument care ne-a determinat să ne spunem că Serbia mai poate aștepta. În acest sat uitat de lume își are sălașul o biserică măcinată de vreme. Amintindu-mi de Domul din Esztergom, Ungaria, lăcașul de cult mi-a trezit (n.r. Andei) amintiri plăcute, dar m-a întristat în același timp. Starea de paragină extrem de avansată și păsările care îi dădeau târcoale m-au făcut să-mi imaginez o scenă de groază: o pradă aflată la mila prădătorilor.

La reîntoarcerea acasă, nu am rezistat tentației să aflu mai multe despre biserica romano-catolică. Am aflat că a fost construită de familia maghiară Csavossy, iar ctitorii săi își propuseseră să se asemene cu edificiul de care mi-amintisem. Supranumită "biserica romano-catolică", ea se lăuda cu vitralii aduse tocmai din Milano. Acum, fala de altădată a fost înlocuită de nepăsare ucigașă.



__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!