Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

luni, 20 decembrie 2010

Viaductul de la Ciudanovița

Dacă nu ați auzit până acum de localitatea din Caraș-Severin menționată mai sus, ar trebui să vă pară rău. Dacă ați auzit și nu ați vizitat-o niciodată, ați trăit degeaba! Numele extrem de sugestiv, originar din sârbă (cu referire la "ciudat" sau, conform unor etimologii la "un loc minunat"), i se potrivește de minune! Din 1951, aici au funcționat mine de uraniu. Rușii au fost primii* care au descoperit potențialul din adâncurile Ciudanoviței. Până în 1959, esticii au exploatat cât au putut, apoi guvernul "Gheorghiu Dej" a preluat "comanda". Apoi, lucrările din subteran au încetat, din motive care și acum sunt nelămurite. Poate ecuația "uraniu=moarte" sau costurile ridicate implicate în această industrie au justificat închiderea minelor. Ascunsă între munți, așezarea este bântuită și azi de "duhul morții". Dar despre ce înseamnă, la ora actuală, Ciudanovița vom vorbi într-un episod viitor.

Dacă vii dinspre Oravița, chiar înainte de a ajunge în fostul oraș minier, pe dreapta se deschide o cărare în munte. Fără indicator, fără să știi că dacă apuci calea acelui drumeag vei descoperi o minune arhitectonică care și azi, la 147 de ani de la construcție, îi uimește deopotrivă pe ingineri și pe turiști. După aproximativ 10 minute de admirat pădurea ce te înconjoară, brusc, în fața ta apare, impunând respect, un viaduct. Pe el, circulă și azi trenurile, deși a susținut prima cale ferată din România, care leagă Oravița de Anina. Într-o parte a monumentalei construcții se găsește o scară. Dacă duci lipsă de frică de înălțime, merită să te aventurezi pe "acoperișul" văii. Nu-ți fie frică, există un singur tren care parcurge acest traseu, de trei ori pe zi, dus-intors. Chiar dacă ai nenorocul de a te afla între șine la ora când acesta trece, viteza sa redusă îți va oferi timpul necesar să sari de la o considerabilă înălțime! Glumim:D În ambele părți ale viaductului, există destule zone în care te poți adăposti. 

Dacă aveți răgazul necesar (o oră și 57 minute), nu ratați o călătorie pe cea mai veche cale ferată din țara noastră**. "Presărată" cu numeroase viaducte, tunele și văi, este considerat cel mai frumos traseu feroviar din România!








*update iunie 2012: de fapt, rușii au fost penultimii care au exploatat. Primii au fost austriecii.
**cea mai veche cale ferată montană din țară. Cea mai veche este Oravița-Baziaș
__________________________
Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te pe FacebookSau asigura-te ca ajungi la timp in port cand o noua poveste apare la orizont. Biletul se ia de AICI, simplu, gratuit si rapid!